Iorga Vlad

Băsescu îi ironizează pe europarlamentarii PSD şi PNL

Basescu, buget, Consiliul European, europarlamentari, Parlamentul European

„Această dezbatere (privind flexibilizarea fondurilor, n.r.) care va fi în Parlament va da ocazia parlamentarilor noştri să obţină încă vreo 8-9 miliarde de euro în plus – ei parcă îmi reproşau mie că a fost creşterea de numai 18% a bugetului – şi sunt convins că prin pricererea, talentul, inteligenţa, capacitatea lor de a convinge, vor mări bugetul României”, a comentat, ironic, Băsescu.

El a arătat că rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020 este un act politic al PE pe care personal îl consideră îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget şi i-a ironizat pe unii politicienii români pentru modul în care au înţeles această rezoluţie.

„Aş mai face un cometariu referitor la rezoluţia PE cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020. Înţeleg că unii politicieni din patria noastră au înţeles că a fost respins bugetul şi că acum şefii de stat şi de Guvern se întâlnesc iar să mai pună nişte bani, da? Nu. Deci este un act politic al PE, pe care personal îl consider îndreptăţit, dar care nu vizează creşterea alocărilor în buget”, a spus Băsescu.

El a arătat că, în principal, Consiliul European a vorbit de posibilitatea revizuirii bugetului în vremuri mai bune, undeva 2014-2015, în speranţa că se va mai putea adăuga ceva şi a adăugat că PE cere să existe obligaţia revizuirii bugetului, având ca obiectiv să decidă că această revizuire se va face efectiv.

El a arătat că un obiectiv major ţine de flexibilizarea utilizării sumelor.

Potrivit şefului statului, PE vrea o flexibilizare mai mare a fondurilor, apreciind că acest lucru nu este unul rău, în situaţia în care se stabilesc şi condiţiile în care se face această flexibilizare, adică să nu fie extrem de complicate, să se facă cu argumentarea statelor şi să fie aprobate de Comisie.

Parlamentul European a respins miercuri, printr-o rezoluţie votată în plen, varianta de buget multianual al UE pentru perioada 2014-2020 rezultată în urma negocierilor liderilor statelor membre la Consiliul European din februarie.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputaţii au stabilit prin aceeaşi rezoluţie şi un mandat pentru negocierile cu celelalte instituţii europene privind bugetul multianual (MFF), care în cele din urmă trebuie validat prin votul forului legislativ european.

Rezoluţia adoptată miercuri a fost pregătită de liderii grupurilor PPE (populari), Socialişti şi Democraţi, ALDE (liberali) şi Verzi (ecologişti), fiind adoptată cu votul favorabil a 506 eurodeputaţi, 151 voturi fiind împotrivă, iar 23 s-au abţinut.

Ultimele Articole