Băsescu a declarat că în perioada 3-6 iulie o majoritate parlamentară a considerat că poate face ţăndări statul de drept prin destituiri, revocări, emiteri abuzive de ordonanţe de urgenţă.
„În luna iulie o majoritate parlamentară a crezut că poate face ţăndări statul de drept. Majoritatea parlamentară a încălcat grav criteriile politice de la Copenhaga” a declarat preşedintele Băsescu.
„A fost surprinzător să văd cum politicieni de vârf din România nu au recunoscut Comisia Europeană şi Tratatul UE” a mai continuat preşedintele.
Traian Băsescu a subliniat că schimbarea preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Senatului, precum şi suspendarea preşedintelui, dar şi alte măsuri ale Puterii, în perioada respectivă, reprezintă „abuzul de putere al unei majorităţi, nerezultate din alegeri”.
Internele apreciate de preşedinte
Preşedintele Băsescu a mai declarat, marţi, că „o altă probă” a faptului că insituţiile statului au rămas verticale în faţa „furiei politice” din luna iunie este că Ministerul Administraţiei şi Internelor „nu a mers până acolo încât să falsifice cifrele din listele electorale”.
„Din fericire Ministerul de Interne nu a mers până acolo încât să falsifice cifrele din listele electorale, este o altă probă că instituţiile statului au rămas verticale indiferent cine s-a aşezat din punct de vedere politic deasupra lor”, a spus Băsescu.
CSM, DNA, Parchetul ICCJ şi serviciile de informaţii au rămas în picioare
Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, marţi, că situaţia din România „a fost resetată parţial” datorită instituţiilor statului de drept „au rămas în picioare în faţa unei furii”, el nominalizând CSM, DNA, Parchetul ICCJ, serviciile de informaţii.
„Sunt politicieni din afară care îşi arogă salvargardarea statului de drept în România. Restabilirea statului de drept din România – atât cât s-a produs, dar se va produce integral – s-a produs pentru că instuţiile statului de drept din România au rămas în picioare chiar în faţa acestei furii”, a susţinut Traian Băsescu.
El a adăugat că statul român şi-a consolidat suficient de mult instituţiile pentru ca ele să fie capabile să apere statul de drept.