Băsescu: Insist pentru păstrarea obiectivului de aderare la euro în 2015 ca stimulent, vedem în 2014

2015, bm, CE, fezabilitate, reprezentantii fmi, Traian Basescu

„Problema este criza prin care am trecut. Nu sunt foarte convins că perioada dificilă a trecut, dar ceea ce am înţeles foarte bine este că macrostabilitatea nu este cheia succesului. Performanţa economică este cheia succesului până la urmă, împreună cu stabilitatea macroeconomică. Din acest motiv am insistat pentru introducerea companiilor de stat în noul program”, a spus Traian Băsescu.

În acest context, preşedintele a explicat şi motivul pentru care doreşte păstrarea obiectivului de aderare la zona euro în 2015, ca „stimulent”. „Vom vedea în 2014 care vor fi evoluţiile, dacă putem sau nu atinge acest obiectiv, dar obiectivul trebuie să rămână (anul 2015 – n.r.) ca un stimulent”, a mai explicat şeful statului.

Reprezentantul Comisiei Europe i-a dat dreptate preşedintelui în această privinţă: „Tot ce trebuie să faceţi pentru a avea succes este bine pentru România. Totul. Inflaţie scăzută, deficit bugetar redus, rate scăzute ale dobânzilor, toate acestea sunt bune”, a spus oficialul CE.