Şeful statului a început întâlnirea cu membrii corpului diplomatic român mulţumindu-le ambasadorilor pentru colaborarea avută în timpul primului său mandat, pentru corectitudinea cu care s-au desfăşurat peste hotare alegerile parlamentare şi prezidenţiale, dar a avut de făcut şi câteva reproşuri.
El a arătat că diplomaţia română nu a fost mereu suficient de promptă sau suficient de activă. „Am să vorbesc şi de un rateu pe care îl reproşez diplomaţiei româneşti: ratarea şansei de a aduce o agenţie europeană în România şi este vorba de Agenţia pentru Reglementare în Energie. Reacţia, fiind întârziată, nu a mai putut fi gestionată decât la nivel de şef de stat şi prea târziu şi a făcut să ratăm şansa de a avea Agenţia de Reglementare în Energie la Bucureşti”, le-a spus şeful statului ambasadorilor în cadrul reuniunii anuale a diplomaţiei române.
„Practic noi am declanşat procesul de a ne strânge aliaţii pentru un vot în favoarea României când deja celelalte două state, cu care ne-am trezit într-un târziu să concurăm, îşi asiguraseră susţinerea pentru că România nu făcuse nicio ofertă încă sau nu solicitase niciun fel de sprijin şi diplomaţii de pe Europa ştiu foarte bine acest lucru ca şi cei din Centrală”, a explicat Băsescu, cerând ca astfel de oportunităţi să nu mai fie ratate.
El a subliniat că aducerea unei agenţii europene la Bucureşti este un obiectiv major pentru ţara noastră. „Din câte ştiu, anul viitor trebuie să apară încă o nouă agenţie şi vreau să fim pregătiţi ca România să facă oferta corespunzătoare pentru ca o agenţie europeană să aibă sediul în România”, a subliniat Băsescu.