„Între mine şi Vasile Blaga nu există nici un conflict, ci pur şi simplu nu ne mai întâlnim, nu avem de ce să mai colaborăm, fiecare cu drumul lui”, a afirmat Băsescu.
El a arătat că ar fi fost „dezastru mediatic’ pentru el alegerea lui Udrea ca preşedinte PDL, însă şi-a asumat acest risc.
„Pentru mine ar fi fost un dezastru, spre exemplu, mediatic, dacă Elena Udrea câştiga. Vreau să fiu foarte deschis. Dar a cântărit mult mai mult în modul meu de a gândi raportarea partidului la candidaţi funcţie de cum şi-au susţinut campania şi ce motivaţie au utilizat în interiorul partidului. A cântărit infinit mai mult şi aş fi preferat riscul să iasă Elena Udrea sau Monica Macovei, dar să mă conving că partidul nu acceptă tipul ăsta de joc şi mesajele tip Antena 3 mincinoase în interiorul partidului”, a spus Băsescu.
Preşedintele a afirmat că în primă fază l-a pufnit râsul când a aflat de intenţia Elenei Udrea să candideze la şefia PDL, deoarece aceasta avea şanse minime, dar pe urmă a făcut socotelile şi a realizat că este foarte bine. ‘Primul lucru a fost, m-a anunţat telefonic. Zice: eu m-am hotărât să candidez. M-a şi luat râsul. Foarte bine, adică nu-i dădeam nicio şansă în acel moment. Pe urmă am făcut socotelile, zic: dar este foarte bine, lasă-i să aibă puţină competiţie. Până la urmă nu-i strică doamnei Udrea să se plimbe puţin prin organizaţii, abia se rodează, mai ales că e politicianul cu cel mai mare potenţial de creştere din tânăra generaţie a PDL-ului”, a spus Băsescu.
El a precizat că a avut întâlniri cu toţi cei trei candidaţi la şefia PDL la cererea unui membru important al partidului, însă nu a vrut să medieze între aceştia deoarece a crezut că e momentul generaţiei tinere.
Preşedintele a afirmat este „o minciună de nedescris’ afirmaţia că s-a amestecat în treburile PDL, el adăugând că este „altă socoteală” privind guvernarea democrat-liberală cu care a avut un parteneriat „de zi cu zi”.
„S-a mai acreditat o minciună, o minciună de nedescris: Băsescu s-a amestecat tot timpul în partid. Niciodată nu m-am amestecat în partid. Nu le-am spus nici ce să discute la birouri, nu le-am spus nici pe cine să pună preşedinţi pe la organizaţii, nu le-am spus nici pe cine să primească în Biroul Permanent Naţional. Niciodată. Legătura …a, că unii confundă partidul cu Guvernul, asta este altă socoteală. Într-adevăr, în timpul guvernării PDL am fost un partener de zi cu zi al Guvernului, dar nu cu partidul. Eu nu i-am cerut partidului niciodată să pună niciun om. Altceva, când îmi veneau cu câte o figură interesantă să fie numită ministru, sigur că spuneam: nu vreţi să vi-l luaţi acasă? Acesta este şi motivul pentru care PDL nu prea a avut miniştri corupţi. Am dat o atenţie deosebită desemnărilor de miniştri”, a afirmat Băsescu.
Şeful statului a spus şi că unii din PDL au făcut declaraţii după Convenţia de sâmbătă de parcă el ar avea datorii faţă de partid, uitând de datoriile formaţiunii faţă de el.
„Mi s-a părut că ultimele declaraţii, de după Convenţie, erau ca şi cum numai eu am datorii faţă de oamenii aceştia, mai ales cei care făceau declaraţii şi nu aveau niciun fel de datorii faţă de mine. Au făcut declaraţii oameni care nu au câştigat niciodată în viaţa lor nici măcar o comună (…) Am văzut aşa o răbufnire a celor fără performanţă politică, lucru care m-a deranjat. Mai este unul care şi plecase, luase şi lustra din sediul partidului şi era în drum spre Austria când i s-a spus că după a 15-a redistribuire a intrat totuşi. Deci tipul acesta de oameni nu vreau să îi aud, pentru că partidul acesta mi-a dat mie enorm, dar nici eu nu i-am dat puţin”, a mai susţinut preşedintele.