Traian Băsescu a subliniat că sistemul de educaţie românesc din prezent nu poate asigura evoluţia pozitivă a României, iar deprecierea sistemului îi are ca responsabili pe oamenii politici şi sindicatele. „Dacă s-a produs o depreciere a sistemului de educaţie românesc, şi s-a produs, dacă există o nealiniere a sistemului la standardele europene, şi există, sunt doi responsabili: oamenii politici şi sindicatele, care au făcut un tandem formidabil cu o singură ţintă”, a spus preşedintele. El a adăugat că sistemul de educaţie „nu a făcut nimic consistent pentru a răspunde nevoilor forţei de muncă”, acesta fiind rezultatul compromisului politic excesiv, „făcut pentru a asigura simpatia dascălilor”.
Traian Băsescu le-a răspuns întrebărilor profesorilor, care i-au imputat că salariile sunt foarte mici. Preşedintele le-a replicat că, potrivit legii educaţiei salariul profesorilor din mediul preuniversitar va creşte cu peste 70% până în 2015, răspunsul său stârnind râsetele şi ironia sălii. „Credeţi că vom mai avea răbdare până în 2015?”, i-au replicat dascălii. „Nu cred că veţi mai avea răbdare, dar sunt convins că veţi face tot ce trebuie pentru ca în clasa dumneavpoastră elevii să fie bine pregătiţi, pentru a putea beneficia de finanţare”, le-a spus Băsescu. El le-a mai spus că „nimeni nu poate garanta creşterea salariilor într-un moment de criză economică”.
Citeşte mai departe pe Realitatea.NET
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. Acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comentează şi tu!