Băsescu: Patriciu are 600 mil. $ datorie la Năstase

Adrian Nastase, Dinu Patriciu, Traian Basescu, Voiculescu

Şeful statului a avertizat că strategia politică şi economică pentru România e stabilită “cu mogulii în capul mesei”. Preşedintele le-a explicat celor din PDL că trebuie să câştige scrutinul prezidenţial pentru a nu lăsa România pe mâna mogulilor Dinu Patriciu, Dan Voiculescu şi Sorin Ovidiu Vântu, care s-ar afla în spatele coaliţiei social-liberale. “România nu se poate transforma într-un stat controlat de oameni care nu au gir politic, dar au bani şi au televiziuni. Foarte interesant este că la astfel de discuţii, despre structura politică a Guvernului sau strategia economică, nu este chemat pentru a fi consultat sau pentru a lua decizii cel pe care l-au nominalizat a fi prim-ministru”, a spus Băsescu.

“Pe domnul Vântu aduceţi-vi-l aminte cât de angajat a fost alături de magistraţi la grevă, el avea dosarul în instanţă cu BID-ul, în care era cu domnul Văcăroiu şi trebuia să se prelungească judecata până ajungea la prescripţie. Domnul Voiculescu – slavă Domnului! – are şi el mari interese să-şi oprească dosarele din instanţă”, a explicat Traian Băsescu.

Preşedintele i-a avertizat pe democrat-liberali că lupta nu este doar împotriva adversarilor politici, ci şi împotriva mogulilor. Singurul aliat al PDL este “populaţia”. “De fapt, noi nu luptăm doar cu politicieni, ci şi cu forţa financiară şi mediatică a acestora”, a spus Băsescu.

Pe de altă parte, şeful statului a subliniat că nu are nicio îndoială asupra bunelor intenţii ale premierului desemnat de coaliţia PNL-PDS, Klaus Johannis, dar că Mircea Geoană nu are nicio justificare pentru că ştie culisele acestor alegeri. “Nu aş vrea să înţeleagă cineva că îl învinuiesc pe Johannis, el nu ştie în ce s-a băgat, dar Mircea Geoană ştie perfect în ce s-a băgat, ştie foarte bine că este controlat şi subordonat acestor rechini Voiculescu, Patriciu, Vântu”, a subliniat Băsescu. În aceste condiţii, prezidenţiabilul PDL i-a asigurat pe liderii democrat-liberali că “în 12 ani de serviciu pe mare am învăţat să rup colţii rechinilor”.

Ultimele Articole