Marian Manolache

Băsescu: Pentru perioada următoare, nu suntem în situaţia de a apela la resursele FMI şi UE

acord FMI, bani-fmi, FMI, imprumut romania, Traian Basescu

În cadrul unei intervenţii telefonice la B1Tv, şeful statului a fost întrebat despre declaraţiile lui Cătălin Croitoru privind faptul că România ar putea apela anul viitor la banii de la FMI.

 

„Depinde cum vor evolua pieţele. Ce vă spune cu certitudine este că nu mi se pare în regulă să împrumutăm bani cu 8%-8,5% dacă va continua neîncrederea în zona euro. Deci, ştiu eu… Va trebui să judecăm dacă o astfel de situaţie apare. Eu sper însă să nu fie nevoie să accesăm banii pe care-i avem la dispoziţie, chiar dacă ei sunt foarte ieftini. Semnul de neputinţă a finanţării comerciale a bugetului de stat nu va fi un semn pozitiv şi riscăm să pierdem ce câştigăm din dobândă”, a explicat Băsescu.

 

„Eu ce vă pot spune însă cu certitudine este că pentru perioada următoare nu suntem în situaţia de a apela la resursele pe care le avem la dispoziţie de la Fond şi de la UE”, a subliniat preşedintele.

 

Consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru, a declarat că România ar putea apela anul viitor la banii de la FMI, iar în acest moment, fără să se împrumute din piaţă, România are rezerve financiare pentru patru luni, informează The Money Channel.

 

Lucian Croitoru spune că unul din motivele pentru care Romania ar putea apela la banii de la FMI este acela că băncile vor repatria fondurile către băncile mamă.

 

„Băncile pot să repatrieze cel mai usor fondurile care au fost investite în titluri de stat si care ajung la scadenţă. Ceea ce bineînţeles poate să creeze în viitor o problemă din punct de vedere al finanţării Guvernului”, a spus Croitoru, la o întâlnire cu oameni de afaceri germani

 

Consilierul guvernatorului BNR spune că România a studiat piaţa din Statele Unite în scopul atragerii de până la doua miliarde de dolari, dar în final a renunţat la această operaţiune.

 

„În acest caz, la nivel teoretic, eu nu exclud posibilitatea ca fonduri de la FMI şi UE din linia precauţionară să fie utilizate”, a explicat Croitoru.

 

Acesta a mai afirmat că Ministerul Finanţelor Publice are rezerve de finanţare pentru aproximativ patru luni.

 

Autorităţile române au decis să continue să trateze acord stand-by cu FMI aprobat în martie, de 3,6 miliarde euro, ca pe unul de tip preventiv, ceea ce înseamnă că nu intenţionează să tragă aceste sume.

 

Ultimele Articole