„Da, eu recunosc că am împins, am forţat Constituţia la limita maximă constituţională. Deci, am valorificat-o la maximum, pentru că nici nu se putea altfel. Sigur că poţi să fii, în baza aceleiaşi Constituţii, poţi să fii şi un preşedinte care să doarmă la Cotroceni. Să fie chemat numai la medieri, dar eu n-am avut şansa – aduceţi-vă aminte cât m-am bucurat când am reuşit acea alianţă PDL-PSD care adusese o majoritate de circa 70% în Parlament, spuneam «A, cu majoritatea asta modernizăm statul». N-a ieşit nimic”, a spus Băsescu la Digi24.
Potrivit lui Băsescu, România nu are nevoie de o nouă republică, ci de păstrarea instituţiilor create de această Constituţie, pentru că este modernă.
„Aşează statul într-o arhitectură funcţională. Că uneori nu e funcţională, asta ţine de oameni. De prea multe ori noi avem reflexul, când vedem că nu funcţionează ceva, schimbăm organigrama. Nu, omule. Schimbă oamenii. Vezi ce faci să ai oameni mai pregătiţi”, a spus şeful statului.
Potrivit acestuia, în proiectul pe care l-a trimis la Parlament în baza dreptului dat de Constituţie este materializat referendumul şi mai sunt „vreo 20-25 de formulări care în proporţie de 90% îşi au izvorul în hotărâri ale Curţii Constituţionale, care a clarificat interpretarea”.
„Deci, din punctul meu de vedere, Constituţia în principiile ei este foarte bună, aşa cum organizează instituţiile statului, aşa cum garantează drepturile cetăţeanului – măcar să fie capabil statul român să şi aplice toate drepturile care sunt prevăzute pentru cetăţeni în Constituţie. Ce avea Constituţia noastră neclarităţi, care au fost reglate de Curtea Constituţională. Şi atunci noi am luat deciziile Curţii Constituţionale şi am clarificat fiecare articol asupra căruia se pronunţase Curtea Constituţională”, a mai spus Băsescu.