„Avem şi firme incorecte. Foarte multe firme. Spre exemplu, mă uitam acum la licitaţiile de la Ministerul Transporturilor. S-au licitat nouă tronsoane de autostradă pe coridorul patru pan-european. La cinci contracte nu sunt probleme, se vor semna mâine (n.r. – vineri). La patru s-au făcut contestaţii şi cel puţin pe unul dintre cei care au făcut contestaţiile îl ştiu de meserie descurcăreţ”, a spus preşedintele, joi seară, la postul public de televiziune.
Traian Băsescu a spus că a avertizat instituţiile statului „să stea atente pe modul cum se evaluează la agenţia asta la care se primesc contestaţiile, modul cum se evaluează contestaţia acestor domni care au pierdut”.
„Ei, când pierd, au un singur drum: Fac o contestaţie la agenţie, pe urmă în instanţă, ţin dosarul blocat şi încearcă să ajungă cu bani ba la judecători, ba la ăştia care fac controlul contestaţiei. Să sperăm că de data aceasta instituţiile statului or să le dea peste mânuţe. Sau că vor da peste mânuţe celor care au dat greşit câştigătorii. Unuia din doi trebuie să-i dea peste mânuţe”, a spus preşedintele. Citește articolul