Bazac: Rectificarea nu va afecta sistemul sanitar şi activitatea Ministerului Sănătăţii

Banca Mondiala, Bazac, Ion Bazac, Ministerul Sanatatii, sanatate

„Sumele care au fost reţinute reprezintă fonduri ale unor proiecte rambursabile sau nerambursabile ale Băncii Mondiale, care nu se mai puteau angaja până la sfârşitul anului, dar şi cheltuielile de personal deja realizate prin reorganizarea Ministerului Sănătăţii şi a instituţiilor subordonate”, a precizat ministrul Bazac.

Cheltuielile Ministerului Sănătăţii vor scădea, în total, cu 113,1 milioane lei, potrivit celui de-al doilea proiect de Ordonanţă de rectificare bugetară din 2009, obţinut de NewsIn. Astfel, cheltuielile de personal se reduc cu 9,35 milioane lei, iar cele pentru programe finanţate cu bani UE, cu 50 milioane lei. De asemenea, se vor reduce cu 57 de milioane de lei din cheltuielile aferente programelor cu finanţare rambursabilă.

Bugetele a 13 ministere vor fi reduse în urma rectificării bugetare cu circa 1,1 miliarde lei, în timp ce cinci ministere vor primi alocări suplimentare cu 6,416 miliarde lei, se arată în proiectul de Ordonanţă de rectificare bugetară.

Premierul Emil Boc a declarat că proiectul de ordonanţă care vizează rectificarea bugetară va fi adoptat sâmbătă, urmând ca în şedinţa de guvern de miercuri să fie abordate principiile şi elementele de bază ale rectificării.

Ultimele Articole