Din cei 78 de analişti consultaţi de Reuters în cadrul sondajului, 76 au estimat că BCE va menţine în această lună dobânda cheie la nivelul minim record de 1%. Mulţi dintre aceştia sunt de părere că nivelul dobânzii a atins cel mai mic nivel şi că va rămâne neschimbat până la sfârşitul anului viitor.
Cu toate acestea, apar semne de întrebare în ceea ce priveşte posibilitatea ca BCE să coboare în continuare dobânda de referinţă. Unii oficiali ai instituţiei au precizat că nu vor să coboare sub 1%, însă preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, a refuzat luna trecută să confirme atingerea nivelului minim al dobânzii, spunând numai că este cel potrivit. Unul din patru economişti consultaţi de Reuters au prevăzut o nouă reducere în septembrie.
Trichet a promis anterior că va dezvălui detaliile unui program de cumpărare de obligaţiuni, în valoare de 60 miliarde euro, ce are ca obiectiv ieşirea economiei zonei euro din recesiune, prin reducerea costurilor de creditare pe termen lung.
BCE a coborât în 7 mai dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la un nou nivel minim istoric, de 1%. Banca centrală americană, Federal Reserve (Fed), are o dobândă cheie fluctuantă între 0% şi 0,25% pe an.