Oficialul BCE a explicat că principala constatare a participanţilor la reuniune a fost atestarea redresării economiei mondiale.
‘Trebuie să spun că redresarea este, în mod special, impresionantă în statele emergente. Dar este confirmată la nivel global. În unele cazuri, economia reală a demonstrat capacitatea de a se comporta mai bine decât arătau proiecţiile şi estimările anterioare’, a declarat Jean-Claude Trichet. El a adăugat că această tendinţă ‘este observată în multe economii la nivel global … dar de asemenea, până acum, tendinţa este observată şi în cazul zonei euro’.
Ameninţările inflaţioniste ‘sunt mai prezente în lumea emergentă, şi asta e ceva ce nu veţi vedea .. în economiile avansate’, susţine Trichet, avertizând că ‘nu este timp de contemplare’ şi trebuie luate măsuri pentru contracararea inflaţiei.
‘Este clar … că este extrem de important ca toţi să ţinem sub control inflaţia şi de aceea trebuie adoptate deciziile corespunzătoare’, a arătat preşedintele BCE.
Acesta nu a făcut comentarii privind evoluţia cursului valutar şi a afirmat că la reuniunea de la Basel nu s-a discutat situaţia Portugaliei, apreciind că ‘mesajul pentru toate economiile este că că trebuie, cu siguranţă, să aveţi politici fiscale solide’.
Întrebat dacă se teme de o creştere a preţului materiilor prime, Trichet a replicat: ‘rămâne de văzut’. Oficialul BCE a confirmat că ‘s-a constatat cel puţin o serie de majorări de preţuri la alimente şi în special creşterea preţului petrolului a afectat Indicele preţurilor de consum. ‘Acestea sunt fenomene care trebuie urmărite cu foarte, foarte multă atenţie’, a precizat Trichet.
El a adăugat că la reuniunea de la Basel s-a constatat că investiţiile străine directe sunt ‘în anumite cazuri dinamice şi ajută la consolidarea redresării economiei’. Totuşi, a avertizat preşedintele BCE, intrările de capital pe termen scurt pe pieţele emergente ‘sunt din când în când o temă de îngrijorare’.
În timp ce la Basel nu s-a discutat agenda reuniunii G20, a concluzionat Trichet, ‘Confirm ideea că avem o problemă foarte importantă cu fluxurile de capital, în special, trebuie să spun, în cazul statelor emergente’.