BCR a acordat peste 7.100 de credite prin programul „Prima Casă”, în valoare de 290 milioane euro (VIDEO)

banci, BCR, casă, credit, imobiliar, prima casa

„Am dat cele mai multe credite prin programul Prima Casă până acum. Ne bucurăm că acest program continuă si că au fost stabilite noile condiţii. Vom trimite o ofertă competitivă şi pentru partea a doua a programului„, a declarat, într-un comunicat, Ştefan Coroianu, director executiv Direcţia Credite Retail din BCR.

Banca acordă credite prin „Prima Casă” din august 2009. Pentru prima parte a programului banca a avut alocat cel mai mare plafon de garantare, de 420 milioane euro.

Săptămâna trecută Guvernul a modificat programul, astfel încât creditul pentru cumpărarea unei locuinţe va fi garantat în limita a 60.000 euro, pentru imobile vechi ori deja începute, şi 70.000 euro, pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute, iar cumpărătorii organizaţi în asociaţii vor avea o garanţie de câte 75.000 euro, tot pentru case noi. Asociaţiile trebuie să fie formate din minimum şapte persoane.

Până în prezent, creditele bancare contractate prin acest program pentru locuinţe, indiferent de anul construcţiei, au fost garantate de stat în limita a 60.000 euro.

Plafonul de garanţii pentru acest an este de 700 milioane de euro.