„O nouă majorare a taxelor şi impozitelor ar creşte foarte mult şansele ca economia românească să rămână pe scădere al treilea an consecutiv”, a declarat, marţi, economistul-şef al băncii, Lucian Anghel, la prezentarea raportului privind ţintele macroeconomice trimestriale.
Pe de altă parte, Anghel nu vede oportună nici adoptarea unor măsuri de relaxare fiscală până când veniturile bugetare nu vor atinge măcar 33% din PIB. Singurele măsuri de susţinere din partea guvernamentală agreate de economistul-şef al BCR sunt schemele de garantare, care nu afectează deficitul bugetar pe cash şi sunt susţinute şi de Fondul Monetar Internaţional.
BCR prognozează pentru acest an o contracţie a economiei de 3% (PIB – 509 miliarde lei), iar pentru 2011 un avans al PIB de 1,2%, la 544 miliarde lei.
Prognoza băncii indică pentru 2012 un PIB nominal de 583 miliarde lei, corespunzător unei creşteri reale de 2,3%.
Pentru următorii doi ani, analiştii băncii anticipează o dinamică a consumului privat sub variaţia reală a PIB, respectiv de 1% în 2011 şi 2% în 2012.
Pentru 2010, banca se aşteaptă la un deficit bugetar de 7% din PIB, iar pentru anul viitor de 5,3% din PIB. Prognoza BCR arată un vârf în privinţa ratei şomajului de 9,4% la finele acestui an, după care va coborî treptat la 9,1% în 2011 şi 8,8% în 2012.
BCR estimează că inflaţia va urca la 8% la sfârşitul acestui an
BCR a revizuit în creştere prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an, de la 4% la 8%, după majorarea TVA-ului cu 5 puncte procentuale, la 24%, se arată în raportul „România – Momentul adevărului”, publicat marţi de bancă.
„După majorarea recentă a TVA-ului cu 5 puncte procentuale, la 24%, am revizuit în sens ascendent estimarea noastră privind rata inflaţiei de la finele anului 2010 la aproximativ 8%. Scenariul nostru indică existenţa unor efecte de runda a doua relativ limitate pe care majorarea de TVA le va induce asupra preţurilor de consum, în condiţiile declinului puterii de cumpărare a populaţiei şi stabilităţii leului. Anticipaţiile inflaţioniste ale populaţiei joacă un rol cheie în contextul propagării efectelor induse de recenta majorare a TVA-ului”, se arată în raport.
Raportul BCR arată o inflaţie de 8% la sfârşitul anului 2010 şi de 4,3% la sfârşitul anului 2011. De asemenea, analiştii BCR anticipează că inflaţia merdie va fi de 6,3 în 2010 şi de 5,6% în 2011.
(NewsIN)