Bechtel concediază 834 de angajaţi la Autostrada Transilvania

autostrada Transilvania, Bechtel, concedieri bechtel

„Am primit, vineri, notificarea din partea conducerii Bechtel prin care se anunţă iniţierea procedurii de concediere colectivă a unui număr de 834 de angajaţi de la Autostrada Transilvania. Motivele invocate sunt lipsa unui front de lucru pentru continuarea lucrărilor la acest proiect şi neplata datoriilor de 73 de milioane de euro, fără TVA, de către stat, pentru lucrările efectuate până acum. Concedierea ar trebui să aibă loc în perioada 20 ianuarie – 28 februarie 2011”, a spus Lup.

 

Acesta a precizat că sindicaliştii vor stabili ce măsuri pot lua pentru a împiedica concedierea colectivă sau măcar pentru a reduce numărul de angajaţi care vor fi trimişi în şomaj.

 

„Rolul nostru este de a apăra interesele angajaţilor de pe şantierul Autostrăzii Transilvania. Vom stabili ce măsuri am putea lua pentru împiedicarea concedierii colective sau măcar pentru a reduce numărul celor care vor pleca în şomaj. Vrem să îi salvăm pe cât mai mulţi de şomaj”, a spus Mihai Lup.

 

Potrivit acestuia, Sindicatul „Transilvania” va avea, în 24 noiembrie, o primă întâlnire cu conducerea Bechtel pentru a găsi soluţii la concedierea colectivă anunţată.

 

Compania Bechtel are, în prezent, 1.054 de persoane angajate pentru lucrările la Autostrada Transilvania.