Belarusul afirmă că Gazprom îi datorează 200 de milioane de dolari pentru tranzitul gazului

Aleksei Miller, Belarus, datorii gazprom, gaze, Gazprom, Rusia

„În prezent, potrivit datelor noastre, Gazprom ne datorează puţin peste 200 de milioane de dolari pentru tranzitul” gazului către Europa de Vest, a declarat Eduard Tovpineţ.

El a precizat că ministrul energiei a primit vineri o telegramă din partea Gazprom, potrivit căreia, în cazul în care Beltransgaz nu va plăti datoriile de circa 200 de milioane de dolari către Gazprom, compania rusă va reduce livrările de gaz către Belarus cu 85% pentru luna iunie. Gazprom a dat Beltransgaz termen până luni să achite.

În replică la declaraţiile lui Tovpineţ, un purtător de cuvânt al Gazprom a declarat că reprezentanţi ai Belarusului vor merge sâmbătă la Sankt Petersburg pentru a discuta cu reprezentanţi ai companiei în acest dosar.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Gazprom anunţat că directorul societăţii, Aleksei Miller, se va întâlni sâmbătă cu ministrul belarus al energiei, Aleksandr Ozerţ.

Belarusul este o ţară de tranzit pentru exportul de gaz rus către Europa. Marţi, preşedintele Dmitri Medvedev a ameninţat cu măsuri dure, dacă Minskul nu îşi plăteşte datoria de circa 200 de milioane de dolari în termen de cinci zile. De asemenea, Gazprom a avertizat Belarusul miercuri că va sista livrările de gaz în 21 iunie.

Belarusul refuză să plătească preţul fixat de Rusia, de 169 de dolari o mie de metri cubi de gaz în primul trimestru al anului 2010 şi de 185 de dolari în al doilea trimestru. Minskul a plătit de la 1 ianuarie 150 de dolari.