Marian Manolache

Belgia: Salariile şefilor companiilor publice vor fi reduse semnificativ

Belgia, dexia

‘Cum să îi explici unui poştaş, unui angajat de la căile ferate care câştigă 1.500 de euro net că trebuie să facă eforturi de productivitate în contextul în care şeful său câştigă de 80 de ori mai mult?’, s-a întrebat în cotidianul La Libre Belgique ministrul întreprinderilor publice, socialistul francofon Paul Magnette. ‘Există diferenţe indecente (între remuneraţii)’, a explicat el.

 

‘M-am întâlnit cu toţi preşedinţii vizaţi şi i-am avertizat: aşteptaţi-vă ca salariile voastre să fie diminuate semnificativ în lunile ce urmează. Cvasitotalitatea mi-a răspuns: ‘înţeleg situaţia foarte bine”, a afirmat ministrul. ‘Aceasta vizează (operatorul de telecomunicaţii) Belgacom, societatea naţională de căi ferate SNCB, poşta (Bpost), controlorul aerian Belgacontrol’, dar şi banca Dexia, naţionalizată recent.

 

Guvernul de coaliţie de dreapta-centru-stânga condus de socialistul Elio Di Rupo, aflat la putere de la finele lui 2011, a anunţat deja măsuri de economie de peste 12 miliarde de euro. Prin acestea se numără creşterea vârstei de pensionare şi reducerea ajutoarelor de şomaj, fapt ce a suscitat ostilitatea sindicatelor, care au depus un preaviz de grevă generală pentru data de 30 ianuarie.