Titularul portofoliului de la Transporturi a precizat că iarna grea a determinat o creştere amplă a costurilor cu deszăpezirea. „Pe deszăpezire am dat aproape de patru ori mai mult decât era programat şi decât s-a cheltuit în iernile precedente. E o situaţie obiectivă la care nu există o soluţie miracol. Probabil ajungem undeva, din noiembrie până acum, spre vreo 80 de milioane de euro”, s-a referit Berceanu la costuri.
În privinţa unor eventuale demiteri, ministrul a spus că nu s-au înregistrat cazuri în care responsabili din minister şi-au încălcat flagrant atribuţiile. „Nu neapărat am astfel de cazuri şi nu neapărat prin demiteri vom avea mai mulţi bani şi vom fi mai eficienţi. Nu am sesizat abateri de tipul ăsta ca cineva să stea la căldurică. Posibilităţile noastre în comparaţie cu vremea a dus la situaţia aceasta care nu este cea mai bună”, a declarat, marţi, Radu Berceanu.
El a comentat şi criticile aduse în presă referitoare la absenţa sa în mijlocul lucrărilor de înlăturare a zăpezii. „Dacă cineva crede că e foarte important să-mi pun căciulă de iarnă, să mă echipez şi să o iau prin nămeţi ca să fie o mulţumire generalizată, pot să fac şi lucrul ăsta. Adevăratele probleme pe care trebuie să le rezolve un ministru sunt probleme de fond. Se întâmplă şi lucruri care nu se văd la televizor”, a mai spus Berceanu.
Ministrul a spus că este nevoie de construirea unui pod, al cărui cost este estimat la circa 10 milioane de euro pentru că, de-a lungul frontierei, există o zonă de 100 de kilometri în care nu există trecere, însă varianta optimă de realizare ar fi încheierea unui parteneriat public-privat, pentru că resursele bugetare sunt limitate. „Anul ăsta nici nu se pune problema, dar nu întrevăd realmente posibilităţi nici pentru anii viitori pentru că nu o să crească bugetul dintr-odată şi vom avea lucruri rămase în urmă de rezolvat prin ţară”, a conchis Berceanu.