Berceanu a declarat miercuri pentru Agenţia NewsIn că a demis doi directori din cadrul ministerului, şi anume pe directorul de întreţinere a drumurilor din CNADNR, Florin Dascălu, şi pe directorul regionalei de drumuri Bucureşti, Mihai Nica, din cauza managementului defectuos.
„Motivul pentru care i-am demis este că nu ne distrăm cu iarna şi cu problemele care apar. Nu s-au ridicat (cei doi directori demişi – n.r.) la nivelul exigenţelor, şi aici mă refer la problemele ivite în cele două zile în trafic. Este un avertisment şi pentru ceilalţi directori de regionale. Dacă voi constata probleme şi la alte regionale, toţi cei responsabili vor fi demişi. Eu ştiu că iarna nu-i ca vara, dar iarna vine în fiecare an”, a precizat Berceanu.
Directorul general al CNADNR, Dorina Tiron, a declarat tot miercuri că Aurel Bălăjel şi Vasile Ionaşcu vor prelua interimatul pentru direcţia de întreţinere a drumurilor din CNADNR şi, respectiv, pentru conducerea Regionalei de Drumuri Bucureşti, înlocuindu-i pe cei doi directori demişi miercuri de ministrul Berceanu.
Ministrul transporturilor şi infrastructurii, Radu Berceanu, verifică starea infrastructurii din Buzău şi Ialomiţa. De asemenea, reprezentanţii MTI se află în teritoriu după cum urmează: secretarul de stat Marin Anton – în zona Tulcea, secretarul de stat Eusebiu Pistru – în zonele Brăila, Galaţi, directorul general al RAR, Daniel Patentaşu – în zona Călăraşi, directorul general al ARR, Iancu Crăciunoiu- în zona Prahova, secretarul de stat Gheorghe Popa, Comandamentul Central de Iarnă – feroviar, secretarul de stat Constantin Dascălu – Comandamentul Central de Iarnă- MTI.