Raportul BERD arată că perspectivele economice s-au îmbunătăţit în ultimele luni în Bulgaria şi România, state membre ale UE. Anterior, estimările preliminare pentru anul 2010 au confirmat faptul că a apărut o schimbare, incluzând o creştere a exporturilor, un sezon turistic bun, precum şi o performanţă în agricultură, toate acestea compensând rezultatele slabe din alte industrii cheie precum şi din consum.
„În România, guvernul a reuşit să finalizeze cu succes programul FMI prin aplicarea unor măsuri dure de austeritate, care vor ţine cheltuielile fiscale sub control. Cu toate acestea, economia românească este probabil să înregistreze doar o creştere modestă în acest an”, se arată în raport.
Totodată, BERD estimează pentru acest an o rata a inflaţiei în România de 6,3%.