Sorin Simon

BERD: Economia României va creşte cu 1,9% în 2011

BERD, Economia Romaniei, estimari, pib 2011, PIB Romania

Din cele 29 de state din Europa de Est şi Asia centrală care constituie zona de activitate a BERD, doar Croaţia va înregistra în acest an o creştere economică mai mică decât România, 1,1%.

‘În România se pare că are loc în sfârşit o recuperare, după doi ani de creştere negativă, iar economia ar trebui să revină la o creştere pozitivă modestă în acest an. Exporturile cresc puternic, producţia industrială a urcat cu peste 7% în ritm anual în mai şi chiar şi sectorul construcţiilor dă semne de revenire. Totuşi, noul acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional angajează Guvernul la noi măsuri de austeritate. Chiar dacă acesta va reduce vulnerabilităţile fiscale, va descuraja de asemenea revenirea cererii interne’, avertizează BERD.

Pe ansamblu, în cele 29 de state în care investeşte, BERD mizează în acest an pe o creştere de 4,8% (în creştere cu 0,2% faţă de prognozele din luna mai) iar estimările pentru 2012 au rămas nemodificate la 4,4%.

Înfiinţată în 1991, BERD se află în proprietatea a 61 de state şi a două instituţii interguvernamentale (Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii). Banca a investit în 2010 o sumă record de nouă miliarde de euro, faţă de 7,8 miliarde în 2009, şi anticipează să realizeze un profit de un miliard de euro. BERD intenţionează ca, în 2011, să menţină un nivel al investiţiilor de 8-9 miliarde de euro.

Ultimele Articole