BERD arată că există semne ale unei creşteri pozitive în al treilea trimestru al lui 2009, ce sugerează că recesiunea este pe sfârşite în mai multe ţări din regiunea unde activează BERD, însă "orice revenire în 2010 se întrevede a fi fragilă şi neconsistentă".
Astfel, raportul de tranziţie al BERD pe 2009, care va fi publicat în noiembrie, arată că vor exista diferenţe semnificative între ţări, mascate însă de rata medie de creştere la nivelul regiunii.
Economistul şef al BERD, Erik Berglof, avertizează că impactul social ale crizei economice globale va fi resimţit cu precădere anul viitor, când numărul falimentelor companiilor şi rata şomajului vor continua să crească, iar deşi creşterea din 2010 depăşeşte 1,5%, cât anunţa BERD în luna mai, aceasta reflectă mai degrabă revenirea dintr-o încetinire mai puternică decât se anticipase la începutul acestui an, decât semnele unei economii mai viguroase în 2010.
"Printre factorii care influenţează creşterea în 2010 se numără ritmul lent de creştere al exporturilor (în special în zona euro) şi înăsprirea condiţiilor de creditare, deoarece băncile vor continua să-şi reducă treptat investiţiile în regiune, iar finanţarea persoanelor fizice şi firmelor mici va rămâne limitată, ca urmare a creşterii numărului creditelor neperformante", mai precizează BERD.
Potrivit instituţiei economice internaţionale, economiile care se vor confrunta în continuare cu probleme în sectorul bancar şi cu obstacole în privinţa recâştigării încrederii populaţiei ar putea înregistra o scădere în 2010 sau o creştere nesemnificativă. "În unele ţări, în care cursul monedei naţionale este fixat în raport cu o monedă forte, nevoia de a alinia rata reală de schimb la preţuri şi salarii se poate reflecta asupra cererii cumulate. La fel, nevoia pentru modificări fiscale ulterioare. Aceasta ar putea încetini redresarea în Bulgaria, Letonia şi Lituania", se mai arată în document.
BERD consideră că în Ungaria, care a fost puternic afectată la începutul crizei, s-a reuşit gestionarea acesteia, graţie unui sprijin international puternic şi a politicilor interne aplicate. Instituţia estimează că economia ungară va scădea cu 6,5% în acest an şi cu 0,9% în 2010.
Instituţia financiară internaţională precizează că ritmul redresării în Rusia şi Kazahstan este nesigur, pentru că "au sisteme bancare slabe, un număr ridicat de credite neperformante şi economii dependente de materiile prime".
Astfel, economia Rusiei va scădea cu 8,5% în 2009 şi ar urma că crească cu aproximativ 3% în 2010. Kazahstanul va suferi un declin mai puţin sever în cursul acestui an (de aproximativ 1,5%), iar redresarea va fi nesemnificativă, în jur de 1,5%.
Albania, Polonia, Slovacia şi Slovenia vor avea o creştere relativ rapidă în 2010, între 2 şi 5%, potrivit BERD, iar Azerbaijan, Mongolia, Turkmenistan şi Uzbekistan vor înregistra creşteri mai rapide în 2010, cu circa 5% sau chiar mai mult.
Polonia şi Albania sunt, de altfel, singurele ţări din centrul şi sud-estul Europei (fără fosta URSS) care vor înregistra creştere economică şi în 2009, în ciuda crizei economice mondiale, potrivit BERD.
Sursa: NewsIn