“Majorarea de capital de la BERD va ajuta OTP Bank să facă faţă impactului recesiunii şi să-şi consolideze poziţia de piaţă în actualul context dificil din Ungaria, precum şi din regiunea în care operează”, au precizat oficialii băncii.
Investiţia BERD în OTP Bank face parte dintr-o promisiune comună făcută de BERD, Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii (BEI) de a sprijini cu 24,5 miliarde de euro sectorul bancar din Europa Centrală şi de Est.
Semnarea unui acord de împrumut între BERD şi OTP a fost amânată de mai multe ori.