Mihai Voican

Biden: Există o posibilitate reală ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie

când atacă Rusia, home2, Joe Biden, Rusia atacă, Rusia Ucraina, SUA

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a avertizat că există „o posibilitate reală” ca Rusia să invadeze Ucraina în februarie, se arată într-un mesaj transmis de Casa Albă, conform BBC. Președintele american a făcut comentariile în cadrul unui apel telefonic cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, joi.

Între timp, Rusia spune că „nu sunt prea multe motive de optimism”, în ce privește rezolvarea crizei, mai ales după ce SUA a respins principalele solicitări ale Rusiei.

„Președintele Biden a afirmat că există o posibilitate reală ca rușii să invadeze Ucraina în februarie. A spus acest lucru public și a avertizat în legătură cu acest lucru de luni de zile”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă, Emily Horne.

În timpul discuției cu Zelenski, Biden „a reafirmat pregătirea SUA și a aliaților și partenerilor săi de a răspunde decisiv dacă Rusia va invada, într-adevăr, Ucraina”, se arată în comunicatul Casei Albe.

Zelenski a spus, de asemenea, că a discutat cu Biden „recentele eforturi diplomatice de dezescaladare și a acceptat noi acțiuni comune pentru viitor”.

Conform Axios, care citează surse anonime, cei doi președinți nu ar fi fost în acord cu privire la iminența amenințării rusești la adresa Ucrainei.

Unii experți militari sugerează că Rusia așteaptă înghețarea solului în Ucraina pentru a putea transporta echipament mai greu în zonă.

Situația tensionată dintre Rusia și Occident persistă

Deși neagă că are intenția de a invada, Rusia a cerut, luna trecută, garanții de securitate extinse din partea NATO, inclusiv blocarea aderării Ucrainei și retragerea Alianței Nord-Atlantice la pozițiile sale din 1997. Solicitările au fost calificate de SUA, NATO și alte țări occidentale drept „inacceptabile”.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus, joi, că răspunsul SUA „nu lasă loc de optimism”, însă a adăugat că „există mereu șansa continuării dialogului, dacă este și în interesele noastre și ale americanilor”.

În ciuda insistențelor lui Putin că nu intenționează să atace, Rusia a desfășurat peste 100.000 de militari în apropierea granițelor Ucrainei, în condițiile în care rușii deja au anexat peninsula ucraineană Crimeea în 2014.

Citește și: Dacă Rusia invadează Ucraina. Cât de plauzibil e scenariul în care Vladimir Putin ar merge „all-in” pentru a atinge gurile Dunării

Anterior, NATO a anunțat suplimentarea trupelor și capacităților sale militare pe flancul estic, într-o încercare de a se consolida în fața unui posibil atac rusesc împotriva Ucrainei.

Luni, SUA a plasat 8.500 de trupe în alertă ridicată pentru desfășurarea în Europa. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că trupele vor fi disponibile în funcție de felul în care evoluează situația.