Prețurile biletelor cresc la Ryanair. Cei care călătoresc cu avionul se vor confrunta în această vară cu preţuri mai ridicate ale biletelor, din cauza capacităţii limitate a industriei, a avertizat Michael O’Leary, directorul general al Ryanair, cea mai mare companie aeriană din Europa în funcţie de numărul de pasageri, transmite DPA.
Din cauza problemelor care limitează numărul de aeronave disponibile, operatorii aerieni europeni vor satisface cu dificultate cererea pentru călătorii în timpul sezonului de vârf, susţine şeful companiei irlandeze.
El a previzionat că preţul biletelor Ryanair va fi cu până la 10% mai ridicat în această vară, comparativ cu perioada similară din 2023, deoarece creşterea numărului de pasageri va fi mai redusă decât se aştepta compania, din cauza întârzierii livrărilor de avioane noi Boeing.
Iniţial, Ryanair previziona că în anul fiscal ce se va încheia la 31 martie 2025 va transporta 205 milioane de pasageri, în creştere faţă de 183,5 milioane în anul precedent. „Dar, cu mai puţine aeronave, poate vom fi nevoiţi să înrăutăţim estimările la aproximativ 200 de milioane de pasageri”, le-a spus jurnaliştilor O’Leary, la sediul central al companiei din Dublin.
În vara acestui an, preţurile la bilete vor fi din nou mai ridicate, comparativ cu perioada similară din 2023. „La noi, preţurile au crescut în medie cu 17% în vara anului trecut. Dar nu cred că vara aceasta vom avea o creştere mai mare de 10%”, a susţinut şeful Ryanair. Acesta a adăugat: „Dacă va creşte capacitatea, preţurile vor scădea”.
Ryanair are un contract cu Boeing pentru livrarea a 57 de avioane noi până la 31 martie 2025, dar se aşteaptă să primească până atunci doar 40 – 45.
Luna trecută, Ryanair şi-a înrăutăţit estimările de profit pentru anul fiscal care se va încheia la 31 martie 2024, după ce unele agenţii de turism online (OTA) au oprit vânzarea biletelor la zborurile Ryanair la începutul lunii decembrie, forţând compania irlandeză să reducă preţul biletelor pentru ocuparea locurilor.
Compania se aşteaptă ca profitul după taxe să se situeze între 1,85 şi 1,95 miliarde de euro în anul fiscal curent, după ce în noiembrie 2023 previziona un nivel între 1,85 şi 2,05 miliarde de euro. Totuşi, încă s-ar putea depăşi precedentul record de 1,45 miliarde de euro din 2018.
În trimestrul patru din 2023, compania a transportat 41,4 milioane de pasageri, un avans de 7% faţă de perioada similară din 2022, în timp ce preţul mediu al biletelor a fost cu 13% mai ridicat.