Mucenic Ioana

Bill Gates investeşte milioane de dolari în Toaleta Viitorului

Bill Gates, ecologie, toaleta

Filantropul sponsorizează cu 3.4 milioane de dolari proiectul „Reinventării toaletei”, în urma căruia se aşteaptă inventarea unui sistem funcţional, alimentat cu energie solară, care reciclează apa şi care descompune deşeurile provenite de la om, obţinând astfel energie din ele.

 

Circa 1.5 milioane de copii sub 5 ani mor anual, majoritatea în Africa sub-sahariană şi în sudul Asiei, din cauza problemelor sanitare. Gates spune că „toaletele care consumă apă sunt irelevante şi imposibil de folosit pentru 40% din populaţia globului”, conform sky.com.

 

„Dincolo de problema respectării demnităţii umane, lipsa accesului la condiţiile sanitare decente pune viaţa oamenilor în pericol şi creează probleme economice şi de sănătate în rândul comunităţilor sărace. De asemenea, afectează mediul înconjurător”, a mai spus Gates.

 

Pentru a rezolva această problemă, opt universităţi sponsorizate de Gates încearcă să creeze o toaletă care să funcţioneze fără apă, electricitate sau sistem septic şi a cărei întreţinere să nu coste mai mult de 5 cenţi pe zi.

 

Există deja câteva prototipuri. Unul dintre ele conţine un reactor electrochimic care transformă deşeurile în hidrogen. Gazul este stocat şi poate fi folosit ca sursă suplimentară de energie pentru funcţionarea toaletei.

 

Un alt prototip transformă dejecţiile în cărbune biologic, minerale sau chiar apă curată.

 

Fundaţia lui Gates cheltuie circa 80 milioane de dolari anual pentru procurarea de apă potabilă şi crearea de condiţii igienice decente.

Ultimele Articole