Dragos Cabat

Billa are un nou CEO. Vezi cine e

billa, CEO, conducere, magazine, retea, România, supermarket, tara

„Poziţia de CEO al Billa România mă onorează şi îmi aduce totodată şi foarte multe responsabilităţi pe care sunt pregatită să mi le asum. Billa este unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţă şi sunt convinsă că va avea o dezvoltare chiar şi mai rapidă în viitorul apropiat”, a declarat Sorana Georgia.

 

De-a lungul carierei sale, Sorana Georgia a ocupat funcţii de conducere în cadrul mai multor companii care activează în segmentul de retail, acumuland experienţă în domenii precum coordonarea operaţiunilor, bugetare, project management, resurse umane sau marketing. Sorana Georgia a ocupat funcţia de director general al Spar, dar a lucrat şi pentru grupul Metro Cash&Carry.

 

Billa este prezentă pe piaţa din România din februarie 1999 când a deschis primul supermarket din Bucureşti. În prezent, retailerul operează 55 de magazine în cele mai importante oraşe din România. Billa a creat până în prezent peste 3.500 de locuri de muncă în întreaga ţară.

 

sursa foto: afafci.ro