Biroul de Credit: Restanţele la creditele în euro s-au triplat

Biroul de Credit, credite, dublare, euro, lei, restante, triplare

Astfel, Şerban Epure a arătat că valoarea restanţelor curente în totalul sumelor datorate pentru credite în moneda naţională a urcat de la 1,41% în octombrie 2008 la 2,77% la finalul lui septembrie 2009, ceea ce reprezintă aproape o dublare.

Pe de altă parte, în cazul creditelor în euro, în acelaşi interval, valoarea restanţelor curente în totalul sumelor datorate a crescut de circa 3,5 ori, până la 1,23% la sfârşitul lui septembrie. În octombrie 2008, nivelul acestora era de 0,35%.

Directorul general al Biroului de Credit (BC) a mai precizat că, pentru totalul creditelor monitorizate de instituţie, valoarea restanţelor curente în totalul sumelor datorate a avansat la 2,28% în septembrie 2009, de la 0,96% în octombrie 2008.

Totodată, preşedintele CEC Bank şi al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea, a explicat că ponderea mai mare a restanţelor la creditele în lei faţă de creditul în valută este justificată tocmai de profilul celor două tipuri de împrumuri.

„În creditul în lei, împrumuturile de consum reprezintă 95%, spre deosebire de creditul în valută, în care ponderea împrumurilor negarantate, de consum, este de 62%”, a precizat Gheţea, subliniind că gradul de neconformare la plată este mai mare în cazul finanţărilor fără garanţii.

În plus, preşedintele ARB a arătat că împrumuturile în lei sunt luate pe o durată medie (3-10 ani), cu o valoare mică, fiind distribuite mai ales în magazinele de bunuri de consum.

Spre deosebire de acestea, creditul în valută este luat pentru sume ridicate, pe o durată mare, debitorii mizând pe creşterile salariale anticipate pentru a acoperi riscul valutar.

„Cererea pură de credit, aşa cum o numim noi, a scăzut pe toate segmentele, cu excepţia cardurilor de credit. O ramură a activităţii Biroului de Credit care a crescut este monitorizarea debitorilor”, a precizat Epure, în cadrul unei dezbateri cu privire la creditarea în România.

În acest sens, datele BC arată că, în intervalul noiembrie 2008-septembrie 2009, cererea pe segmentul cardurilor de credit a crescut la 9,9%, de la 6,4% în perioada anterioară, respectiv ianuarie-octombrie 2008.

În aceleaşi perioade comparate, cererea pe creditul de consum a scăzut de la 77,3% la 53,3% din activitatea la BC, iar cererea pe credit ipotecar de la 4,8 la 3,2% din rapoarte. Totodată, monitorizarea debitorilor s-a intensificat, de la 3,6% la 26,9%.

Biroul de Credit monitorizează evoluţia împrumuturilor persoanelor fizice, cu valori sub 20.000 lei.

Ultimele Articole