Biserica pierde un proces cu statul

instanță, paduri

Instanţa supremă a judecat recursul formulat de Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei (FBOB) şi Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor faţă de decizia din 13 noiembrie a Curţii de Apel Cluj, decizia instanţei supreme fiind irevocabilă.

 

Magistraţii Curţii de Apel Cluj au respins cererea Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei de retrocedare a 166.000 de hectare de pădure.

 

Curtea de Apel Cluj a respins în noiembrie 2013 ca nefondat apelul FBOB împotriva sentinţei din 13 martie 2007 a Tribunalului Suceava, potrivit Mediafax.

 

Procesul prin care Fondul Bisericesc Ortodox al Bucovinei revendică peste 166.000 de hectare de terenuri cu vegetaţie forestieră, aflat pe rolul Curţii de Apel Cluj, a fost suspendat la sfârşitul anului 2012, în condiţiile în care Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor nu a achitat partea sa de 1,2 milioane de lei din avansul pentru realizarea unei expertize solicitate de instanţă, probă care fusese cerută de Regia Naţională a Pădurilor (RNP).

Ultimele Articole

Lasă un comentariu