Bitcoin a sărit la peste 100.000 de dolari pentru prima dată, motivul fiind legat de faptul că investitorii pariază pe o administrație „prietenoasă” din SUA în privința consolidării criptomonedelor pe piețele financiare, conform Reuters.
„Asistăm la o schimbare de paradigmă”, a declarat Mike Novogratz, fondatorul și CEO-ul companiei crypto americană Galaxy Digital.
Conform acestuia, impulsul este alimentat de adoptarea instituțională, progresele în tokenizare și plăți, precum și a reglementărilor mai clare.
Trump a susținut activele digitale din timpul campaniei sale și a promis că va face din SUA „capitala cripto a planetei” și că va acumula un stoc național de Bitcoin.