Mihai Barsan

Blaga: Alocările la rectificare au fost 93% către administraţia USL şi doar 3,8% către cea a PDL

alocări, Blaga, Guvern, rectificare, TVA

„Victor Ponta minte când spune că a făcut rectificarea bugetară de ieri datorită faptului că încasările la buget au fost mai mari cu 7%. Uită să spună că inflaţia pe septembrie a fost de 5,33%, iar restul creşterilor încasărilor a fost posibil datorită politicilor Boc şi Ungureanu”, a spus Blaga.

 

El a arătat că au fost repartizate 326 de milioane, adică 93,25%, către administraţiile conduse de USL şi 13 milioane, adică 3,8%, către administraţiile conduse de PDL.

 

Potrivit lui Blaga, cele mai mari beneficiare au fost judeţele Vâlcea, Olt, Teleorman, Dolj, acolo unde prezenţa la vot la referendum „a depăşit 200%”.

 

Blaga a mai spus că situaţia economică la şase de luni de guvernare Ponta „este roz numai la televizor şi în declaraţiile false şi iresponsabile ale lui Victor Ponta”.

 

El a arătat că există o lege a răspunderii ministeriale şi proasta guvernare se poate plăti legal.

 

Guvernul a aprobat, sâmbătă, a doua rectificare bugetară din acest an într-o şedinţă care a durat doar aproximativ 15 minute şi s-a desfăşurat integral în faţa jurnaliştilor, cei mai mulţi bani fiind acordaţi agriculturii.

 

Ordonanţa de rectificare bugetară prevede că veniturile bugetului de stat vor fi mai mici cu peste un miliard lei, prin scăderi la TVA, sume primite de la UE în contul plăţilor efectuate, impozit pe venit şi salarii, iar cheltuielile vor fi majorate cu 307 milioane lei pentru acoperirea costurilor de personal, achiziţii şi subvenţii agricole.

 

Scăderea de venituri obţinute din taxa pe valoarea adăugată, cu un minus de 1,3 miliarde lei, rezultă şi din alocări suplimentare, de circa un miliard lei din această sursă, către bugetele locale.

 

Guvernul taie din cheltuielile acoperite de la bugetul de stat pentru Senat, CSM, ICCJ, televiziunea şi radioul public şi unele ministere, printre care Cultura şi Apărarea, şi suplimentează alocările la Agricultură, Sănătate, Administraţie, Educaţie, Justiţie, Dezvoltare Regională şi Turism, SRI.

Ultimele Articole