Iorga Vlad

Blaga: Dacă după câştigarea alegerilor mă vreţi premier, altcineva să conducă PDL

alegeri, Blaga, Convenţia Naţionala, motiune, Premier

„Dacă mă veţi alege preşedinte de partid, locul preşedintelui de partid este în Modrogan. Dacă, după câştigarea alegerilor, veţi dori să fiu prim-ministru, altcineva va trebui să fie preşedinte de partid, care să cenzureze efectiv acţiunile politice ale miniştrilor, inclusiv ale prim-ministrului, ca să vadă că noi efectiv respectăm programul de guvernare propus alegătorilor”, a spus Blaga la prezentarea moţiunii sale pentru şefia PDL.

El a arătat că „există viaţă şi după 23 martie” şi că PDL va fi unit după Convenţie.

„Sunt preşedintele vremelnic al acestui partid, dar nu sunt proprietarul lui, nu-l pot lăsa moştenire nimănui. Acest partid nu e pe date, ci pe luate prin votul dumneavoastră”, le-a spus Blaga democrat-liberalilor prezenţi, miercuri seară, la Parlament.

Preşedintele PDL a arătat că formaţiunea trebuie să câştige alegerile generale şi nu trebuie să intre la guvernare cu oricine.

De asemenea Blaga a spus că el în permanenţă a fost cel care adună, nu cel care împrăştie oamenii şi a a precizat că este pentru coagularea dreptei, dar că acest lucru trebuie să se facă în jurul PDL.

„Am fost în ţară şi întrebam câţi din directorii de deconcetrate mai sunt aici. Maxim cinci într-un judeţ din 100. Aşa-i şi în Modrogan nr. 1 acum. Dacă vreţi, puteţi veni cu autocarul, dacă nu avem conferinţă de presă îl puteţi întoarce liniştiţi. Dacă s-ar simţi că am venit la putere, iar ar sta Mercedesurile până la Statuia Aviatorilor. Acest lucru nu mai este permis să se întâmple în acest partid, dacă vrem să devenim un PDL”, a adăugat Vasile Blaga.

El şi-a prezentat moţiunea „România dreaptă, PDL politica dincolo de lozinci”, la organizaţia PDL Bucureşti, fiind însoţit de parlamentarii Raluca Turcan, Radu F. Alexandru, Gheorghe Flutur, Costică Canacheu.

De la reuniune a lipsit preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti Adriean Videanu.

Ultimele Articole