„Cred că, după 20 de ani, autorităţile incep să îşi facă datoria. În ultimii 20 de ani, în sistemul vamal, în sistemul de frontieră român, lucrurile nu au fost corecte. Am avut suspiciuni cu privire la implicarea unor lucrători ai noştri, ai Poliţiei de Frontiera în anumite operaţiuni ilegale…Sunt reţinuţi sau implicaţi în anchete vreo 40-50 de angajaţi de la vămi, e un procent mic faţă de totalul de 3.700 de angajaţi”, a spus Blejnar, în cadrul emisiunii „După 20 de ani”, difuzată duminică de Pro TV.
Întrebat fiind dacă are vreo problemă cu faptul că subordonaţii lui sunt anchetaţi, Blejnar a răspuns negativ, precizând că nu el este cel care i-a angajat.
„Eu nu am fost niciodată şeful vămilor, eu sunt şeful şefului vămilor… Nu am o problemă (cu anchetarea angajaţilor din vămi, n.r.), pentru că nu i-am angajat pe niciunul, i-am moştenit, ei erau aici, Din cei 40-50 reţinuţi sau anchetaţi, vreo 25% au fost angajaţi până în 2000, iar restul din 2000 până în 2007…Eu nu cred în varianta că se dădeau bani mai departe. Vreau să spun foarte clar, nu mi-a oferit nimeni bani, şi dacă mi-ar fi oferit, m-aş fi dus imediat la Parchet şi îl denunţam pe acel angajat al meu care ar fi îndrăznit să facă acest lucru”, a menţionat Blejnar.
Potrivit acestuia, legea funcţionarului public nu îi dă posibilitatea să îi elibereze din funcţie pe cei reţinuţi sau anchetaţi, „ei vor sta bine-mersi suspendaţi din funcţii până instanţa va hotărî dacă sunt sau nu vinovaţi”.