“Pregătim acum sediul central şi o sucursală în Bucureşti, două sucursale în Arad şi una în Baia Mare. Clădirile erau în proprietatea noastră”, a declarat pentru Business Standard Valer Blidar. Acesta a subliniat că sediul central se află în apropiere de Piaţa Romană, într-un bloc dotat cu parcare subterană de 49 de locuri, pentru angajaţi şi “clienţii VIP”.
Aceste investiţii nu includ însă şi angajaţii care vor lucra în respectivele sedii. “Ne pregătim intens, în perioada următoare, pentru stabilirea contractelor privind plăţile interne şi externe”, a adăugat Valer Blidar.
Valer Blidar deţine o cotă totală de 90,5% din capitalul băncii, din care 39,5% în mod direct și 51% prin intermediul a două firme pe care le controlează, respectiv Astra Vagoane Călători și SC Tristar, iar Atelierele CFR Griviţa București – o participaţie de 9,5%.
Petre Tulin, directorul general şi preşedintele Consiliului de Administraţie al băncii, a declarat recent că banca va fi lansată până la finele acestui an, când va ieşi pe piaţă cu produse personalizate şi flexibile. Conform acestuia, strategia băncii nu are ca obiectiv principal cota de piaţă, ci o dezvoltare sănătoasă. În ceea ce priveşte afacerile lui Valer Blidar pe segmentul feroviar, acesta se află în căutarea unui partener strategic pentru construirea unui model de tramvai modern, cu podea joasă, potrivit atât pentru piaţa internă, cât şi pentru piaţa internaţională.