În perioada de „boom“ imobiliar, majoritatea investitorilor implicaţi în sectorul rezidenţial vindeau visul unui apartament în stil vestic, cu suprafeţe generoase care ajungeau la 100 mp sau chiar depăşeau această dimensiune. Încă de la primele semne de criză, planul ambiţios al acestora, de a schimba stilul de viaţă al românilor, a fost dat uitării. Proiectele lor grandioase au fost schimbate cu o mişcare de pix, în urma căreia garsonierele s-au transformat în apartamente cu două camere şi cele cu două camere au devenit unităţi cu trei camere. Proiectele născute în criză au ajuns să meargă cu suprafeţele chiar şi sub „cutiile de chibrituri“ ceauşiste. În mod normal, o suprafaţă redusă ar trebui să însemne şi preţuri mai mici de vânzare, dar nu întotdeauna aceasta este situaţia.
