Blue Air atacă piaţa CFR cu bilete gratuite

Blue Air, CFR, piata aeriana low cost

“Fiecare posesor al unui bilet de tren poate merge la una dintre agenţiile noastre pentru a-şi schimba biletul cu unul Blue Air pe aceeaşi rută, pe care îl primeşte gratuit”, a explicat ieri pentru Business Standard Florentina Ivan, PR al companiei low-cost. Oferta este valabilă timp de o lună, adică până la 15 septembrie. CFR Călători a pierdut în ultimii ani mai mulţi clienţi la clasa business, care au preferat cursele cu avionul introduse de opertorii low-cost prezenţi pe piaţa locală. “Un simplu calcul arată că un drum cu maşina proprie ne-ar costa, în medie, 61 de euro, cu o durată de cinci ore, în timp ce, cu avionul, costul porneşte de la aproximativ 48 de euro, cu durată de o oră”, spunea, recent, şi Adrian Ionaşcu, director general al companiei aeriene. Potrivit acestuia, în primul semestru al anului 2009, Blue Air a înregistrat o cifră de afaceri de 237,76 milioane de lei (56,23 milioane de euro), în creştere cu 17,58% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită, în principal, extinderii numărului de destinaţii.

“Numărul pasagerilor a crescut, la fel şi gradul de ocupare, în ciuda contextului economic deosebit de dificil”, mai arăta Ionaşcu. Pentru anul în curs, operatorul aerian estimează că va transporta 1,7 milioane de pasageri şi va ajunge la o cifră de afaceri de circa 170 milioane de euro, în creştere faţă de anul trecut, când a înregistrat 124 milioane de euro.

Pe piaţa aeriană low-cost din România mai sunt prezente, printre altele, companiile Wizz Air, easyJet, Germanwings, divizia low-cost a Lufthansa. De asemenea, recent, licenţa de zbor a fost suspendată pentru operatorul italian MyAir, din cauza nerespectării angajamentelor asumate în ceea ce priveşte restructurarea sa financiară, după ce o altă companie low-cost prezentă şi la nivel local, SkyEurope, a avut probleme financiare din cauza neplăţii taxelor pe Aeroportul Băneasa.