BM a acordat în anul fiscal 2010 credite record de 14,8 miliarde dolari în Europa şi Asia Centrală

Asia Centrala, Banca Mondiala, bm, credit, credite, Europa

„Ţările din Europa emergentă şi Asia au fost lovite cel mai tare de criza economică şi vor fi probabil printre cele care îşi vor relua cel mai lent creşterea. Activitatea economică, care a ajuns la un avans de 7% în 2007, s-a prăbuşit cu 5% anul trecut. Recuperarea post-criză va fi lentă şi va ajunge la doar 3% în 2010, în timp ce pentru 2011-2012 perspectivele sunt doar uşor mai bune”, a afirmat Philippe Le Houérou, vicepreşedinte al BM pentru Europa şi asia Centrală, potrivit unui comunicat al instituţiei.

În anul fiscal 2009 BM a acordat finanţări de 12,5 miliarde de dolari.

Statele care au împrumutat cel mai mult în 2010 au fost Turcia (2,9 miliarde de dolari), Ungaria (1,4 miliarde de dolari), Polonia (1,3 miliarde de dolari) şi Kazahstan (1,1 miliarde de dolari).

Diversitatea crescută din regiune a determinat evoluţii economice diferite în contextul crizei, se arată în comunicat. Aproximativ jumătate din cele 30 de ţări incluse de BM în regiunea Europa şi Asia Centrală s-au confruntat cu scăderi economice în 2009, însă evoluţia PIB a variat de la contracţii de până la 18% (în Letonia) la creşteri de 9,3% (în Azerbaidjan).

Grupul BM include Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (International Bank for Reconstruction and Development – IBRD), care oferă finanţare, produse de administrare a riscului şi alte servicii financiare, Asociaţia pentru Dezvolatre Internaţională (International Development Association – IDA), furnizor de finanţări fără dobândă şi granturi pentru statele sărace, Corporaţia Financiară Internaţională (International Finance Corporation – IFC), care face investiţii de capital şi acordă credite în sectorul privat din ţările în curs de dezvoltare, respectiv agenţia BM pentru asigurarea riscului politic (Multilateral Investment Guarantee Investment Agency – MIGA).