Sumele au fost acordate prin Fondul de investiţii pentru climă (CIF), care include bănci regionale de dezvoltare din Africa, Asia, BERD, banca interamericană şi Banca Mondială.
Împrumutul de jumătate de miliard de dolari acordat Africii de Sud urmăreşte susţinerea obiectivului de a produce 4% din electricitate din surse regenerabile până în 2013, ameliorarea eficacităţii energetice cu 12% până în 2015 şi dotarea în următorii cinci ani a unui milion de gospodării cu o instalaţie de încălzire a apei din surse solare. BM speră ca acest împrumut să încurajeze „acordarea a încă un miliard de dolari din partea unor donatori bilaterali şi multilaterali”.
Mozambicul, Nigerul şi Zambia vor trebui să facă faţă „unor pierderi potenţiale importante” de vieţi umane şi teritorii, din cauza încălzirii climatice şi trebuie să aplice rapid strategii şi programe naţionale de adaptare, a mai explicat Banca Mondială.