Toyota Motor Corporation (TMC) şi BMW Group au semnat mai multe înţelegeri pentru cercetare în domeniul pilelor de combustie, pentru dezvotarea în comun a unor modele sport de clasă medie, pentru cercetare ăn vomeniul materialelor uşoare şi a bateriilor de litiu.
Primul acord prevede că BMW şi TMC vor împărtăşi cunoştinţele acumulate până în prezent şi vor colaboora în contiuneare pentru a pune autoturismele cu pilă de combustie în showroomuri până în 2020. Cele două companii vor folosi tehnologii comune şi vor încerca stabilirea unor standarde care să contribuie la popularizarea folosirii hidrogenului pe scară largă.
Al doilea punct pe agenda comună prevede demararea unui studiu de fezabilitate pentru dezvoltarea în comun a unor modele noi. Mai exact, până la finele anului, BMW şi Toyota vor decide dacă vor fabrica în comun modele sport de clasă medie.
Cele două companii vor colabora pentru dezvoltarea materialelor uşoare, cum ar fi materialele compozite şi folosirea lor pe scară largă. Acestea vor fi folosite la dezvoltarea unei platforme comune pentru autoturisme sport, dar şi la alte autoturisme.
Al patrulea punct asupar căruia companiile au căzut de acord este dezvoltarea acumulatorilor pentru vehicule electrice. Acumulatorii de tip Litiu-Aer promit o capacitate de stocare mult mai bună decât acumulatorii de tip Litiu-Ion. BMW şi TMC vor colabora pentru dezvoltarea în comun a unor acumulatori care să sporească autonomia vehiculelor electrice.