BNP Paribas vrea să ramburseze ajutoarele primite de la stat înainte de iunie 2010

ajutoare, banca, BNP Paribas, program, stat

Astfel, cea mai mare bancă franceză prevede rambursarea anticipată a unui pachet de 5,1 miliarde euro, ce a fost împrumutat de guvernul francez pentru a face faţă crizei. BNP Paribas vrea să înceapă rambursarea în lunile următoare şi, în orice caz, înainte de vara anului viitor.

"Capitalul statului francez nu este ieftin. Nu există niciun stimulent pentru a grăbi rambursarea înainte de iunie 2010", a explicat Baudouin Prot, directorul general al băncii, într-un interviu pentru Financial Times. "Însă după această perioadă va deveni mai scump. Vrem cu adevărat să începem să rambursăm mai repede", a adăugat acesta.

Începând din iunie 2010, după fiecare scadenţă, dobânda va creşte cu mai multe puncte. Ministerul Economiei a acordat fonduri publice în valoare de 2,55 miliarde euro băncii afectate de criză. În luna august a anului trecut, BNP Paribas a anunţat pentru al doilea trimestru un profit net în urcare cu 6,6%, la 1,6 miliarde euro.

BNP Paribas ar putea deveni astfel prima bancă franceză ce începe să iasă din programul de ajutoare de stat, Această acţiune a fost deja demarată de mai multe bănci din Statele Unite: Goldman Sachs, JPMorgan Chase şi Morgan Stanley au înapoiat ajutoare de 68 miliarde dolari, primite în toamna anului 2008. (NewsIn)

Ultimele Articole