Roxana Zega

BNR a aprobat numirea lui Omer Tetik la conducerea Credit Europe Bank

Credit Europe Bank

Procedura BNR succede nominalizării lui Tetik de către acţionari, în cadrul AGA din luna noiembrie, pentru cele două funcţii de conducere, se arată într-un comunicat de presă.

 

„Îndelungata experienţă din Credit Europe Bank România a fost unul dintre factorii care au contribuit la asumarea responsabilităţilor noii funcţii. Provocările perioadei actuale sunt mari, însă, împreună cu echipa Credit Europe Bank, ţintim îndeplinirea obiectivelor strategice avute în vedere pentru 2011: relansarea activităţii de creditare, creşterea eficienţei operaţionale şi continuarea practicării unui banking inovator, cu accent pe tehnologie şi pe canalele alternative de distribuţie”, a declarat Tetik.

 

Omer Tetik a lucrat timp de zece ani în cadrul Credit Europe Bank. Acesta a ocupat anterior numirii funcţia de prim-vicepreşedinte. Acesta a mai condus şi departamentele Treasury, Financial Institutions, Retail Banking şi Carduri.

Ultimele Articole