‘Comparativ cu prognoza din luna noiembrie 2014, noua proiecţie trimestrială indică o traiectorie mai joasă a ratei anuale prognozate a inflaţiei, aceasta plasându-se la 2,1% la finele anului 2015 şi la 2,4% la sfârşitul anului 2016. Repoziţionarea la niveluri mai scăzute a acestei traiectorii are ca determinant major anticipata accentuare pe termen scurt a scăderii în termeni anuali a preţurilor volatile, în principal pe seama declinului preţului petrolului pe plan mondial, alături de persistenţa deficitului de cerere agregată, consolidarea pe un palier mai scăzut a anticipaţiilor privind inflaţia, precum şi de prelungirea inflaţiei reduse şi a caracterului fragil al redresării activităţii economice din zona euro şi din alte ţări europene’, se arată într-un comunicat al BNR remis, miercuri, AGERPRES.
Potrivit acestuia, principalele riscuri la adresa actualei prognoze decurg din incertitudinile crescute asociate evoluţiilor din mediul extern, generate în principal de tensiunile geopolitice regionale, de situaţia din Grecia şi din zona euro şi de divergenţa accentuată dintre conduitele politicilor monetare ale principalelor bănci centrale din lume.
Prognoza de inflaţie anunţată în noiembrie de BNR pentru finalul acestui an era de 2,2%. Ţinta de inflaţie rămâne de 2,5% plus/minus un punct procentual, atât pentru 2015, cât şi pentru anii următori.