Şase din cei 11 specialişti consultaţi se aşteaptă la reducerea dobânzii, în timp ce restul de cinci estimează că BNR va menţine actualul nivel de 6%, având în vedere riscurile din zona euro şi leul încă slab. Banca Centrală a surprins cu o reducere de 0,25 puncte procentuale a dobânzii în noiembrie.
România a fost prima dintre ţările emergente ale Uniunii Europene care a decis să reducă dobânda, începând cu luna mai a anului 2010, pentru a încuraja recuperarea economică.
Analiştii se aşteaptă ca BNR să continue să reducă dobânda de politică monetară, rata cheie urmând să ajungă până la sfârşitul anului la 5,5%.