BNR: Preluarea sucursalei Bank of Cyprus va aduce depozitele sub incidenţa legii româneşti

Adrian Vasilescu, Bank of Cyprus, BNR, sucursală, suspendare

„Măsura este luată azi dimineaţă, dar este o măsură negociată, încă de săptămâna trecută. N-am fost luaţi prin surprindere. Decizia lor este o decizie acceptată de BNR (…) Au intervenit bunele relaţii şi capacitatea de negociere şi s-a ajuns la această decizie de suspendare a activităţii în vederea identificării unui cumpărător, măsură care în opinia BNR este o măsură de protecţie a depunătorilor, în sensul că banca cumpărătoare va prelua şi activele şi pasivele, şi depozitele vor trece sub incidenţa legii româneşti”, a spus Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR.

 

El a explicat că potrivit reglementărilor în vigoare, Bank of Cyprus, fiind înfiinţată în Cipru, autorizată şi supravegheată de banca centrală din Cipru, se supune oricărei reglementări decise de instituţia din acea ţară.

 

„Vom afla în zilele următoare dacă există sau nu interes. Eu cred că există şi va fi găsit un cumpărător bun”, a continuat Vasilescu.

 

Consilierul guvernatorului BNR a arătat că deşi sunt şanse mari pentru perfectarea unei preluări în numai o săptămână, există şi posibilitatea de prelungire a operaţiunii.

 

„Eu cred că se va rezolva în această săptămână”, a conchis Vasilescu.

 

Bank of Cyprus a anunţat luni că suspendă operaţiunile din România pentru o săptămână, începând de la 1 aprilie, potrivit deciziei Băncii Centrale a Republicii Cipru, pentru a identifica o soluţie de vânzare a sucursalei de la Bucureşti, iar clienţii pot retrage bani de la bancomate.

 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat la finele săptămânii trecute că activele celor două bănci cu capital cipriot prezente în România reprezintă doar 1,3% din totalul activelor bancare, iar toate depozitele de la Marfin România, bancă al cărei acţionar majoritar – Popular Bank of Cyprus va fi lichidat, are depozitele integral garantate.

 

Bank of Cyprus deţine 0,7% din totalul activelor la nivelul sectorului bancar românesc, iar fiind o sucursală a unei bănci din Uniunea Europeană, garantarea depozitelor este asigurată prin schiema de garantare din ţara de origine, adică din Cipru.

Ultimele Articole