Mihai Barsan

BNR pune în circulaţie, în scop numismatic, o monedă pentru comemorarea a 90 de ani de la naşterea lui Marin Preda

BNR, marin preda, monedă

Moneda este din argint, cu formă rotundă, un diametru de 37 mm şi o greutate de 31,103 grame şi are o valoare nominală de 10 lei.

 

Aversul redă o compoziţie concentrică, formată din titlurile celor mai cunoscute opere ale scriitorului Marin Preda; în centru, stema României, valoarea nominală ’10 LEI’, inscripţiile în arc de cerc ‘ROMANIA’ şi anul de emisiune ‘2012’.

 

Reversul prezintă portretul scriitorului Marin Preda, anii între care a trăit acesta ‘1922’, ‘1980’ şi inscripţia  ‘MARIN PREDA’.

 

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.

 

Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 500 monede.

 

Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru moneda din argint, inclusiv broşura de prezentare, este de 340 lei.

 

Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.