Prioritatea numărul unu a BNR şi a Guvernului a fost salvarea băncilor străine prin ţinerea sub control a cursului de schimb şi, implicit, a inflaţiei! Până la urmă, se pare că nu s-a reuşit nici una, nici alta, subliniază Matei Păun.
„Nu este ideal să avem inflaţie de 6%, dar e departe de problema principală pe care-o avem în momentul de faţă: lipsa de creştere economică (…) cu care ne luptăm de ani de zile deja!… Din păcate, BNR-ul continuă să se lupte cu toate armele cu această inflaţie, în defavoarea unei creşteri economice”, susţine Matei Păun, managing partener BAC Investment BANK.
Întrebat care care ar fi efectele, pe termen mediu, ale unei inflaţii relativ mari cuplate cu o creştere economică inexistentă, bancherul s-a arătat foarte îngrijorat.
„Vorbim despre ceea ce se numeşte în engleză „stagflation”! Deci, o combinaţie de stagnare cu inflaţie care nu face decât să macine, încet, încet, competitivitatea şi eficienţa economiei”, este de părere economistul.
Matei Păun crede că decizia de a menţine dobânda cheie la un nivel ridicat împiedică relansarea consumului şi va avea pe termen mediu efecte contrare celor declarate.
„Din păcate, exact acolo am ajuns! Le este frică de inflaţie şi le este frică de efectul pe care l-ar avea asupra sectorului bancar! (…)Trăim cu această frică de 3-4 ani de zile, cu rezultate dăunătoare pentru economie! În loc să se fi curăţat sistemul bancar, aşa cum trebuia, acum 3 ani, acum 4 ani! Într-adevăr, băncile ar fi suferit nişte pierderi semnificative… (pe măsura riscurilor asumate!) E problema lor! Eu am mai spus asta: nu înţeleg de ce trebuie să sacrificăm o economie naţională, o economie întreagă, pe seama băncilor. În special având în vedere că 80% din sectorul bancar este deţinut de bănci străine!”, arată Matei Păun.
Bancherul este de părere că nici măcar băncile nu vor fi salvate, fiind nevoie de o curăţare a sistemului bancar.
„Au fost ‘salvate’! Mai degrabă au fost ţinute… cu perfuzii, să zicem, în viaţă! … Dacă ne uităm cum a abordat Islanda, să zicem, problema: au fost mult mai duri şi mult mai tranşanţi! E-adevărat că în primul an au avut o scădere economică de două cifre, nu mai ştiu, 15%! Dar, deja, de câţiva ani de zile au o creştere substanţială!”, susţine Matei Păun.