Astfel, 70,4% din câştigul suplimentar pe care l-ar obţine un şomer care intră în câmpul muncii se pierde prin impozite şi efectul net negativ al renunţării la beneficii sociale, astfel că nu există un beneficiu net superior pentru reintrarea în câmpul muncii.
România ocupă ultimul loc în UE în ce priveşte ponderea angajaţilor cu contracte pe perioadă determinată, doar 1% din lucrătorii români fiind angajaţi în acest fel, comparativ cu 15% media europeană, potrivit unui raport privind piaţa muncii prezentat, marţi, de BNS.
Iniţiatorii raportului susţin că acest lucru se datorează şi „anvelopei fiscale”, care a fost înăsprită pe perioada crizei.
„Contribuţiile de asigurări de sănătate au crescut în 2009, iar din iulie 2010 s-a lărgit considerabil şi baza de impozitare pentru acestea”, se arată în raportul prezentat de reprezentanţii Blocului Naţional Sindical.
Iniţiatorii raportului arată că ocuparea part-time şi angajarea pe perioadă determinată pot reprezenta alternative viabile la ocuparea tradiţională, mai ales în perioada de criză, când condiţiile pieţei cer mai multă flexibilitate.
Cu toate acestea, şi în ce priveşte ocuparea part-time România este la mai puţin de jumătate din media europeană, deşi stă mai bine decât Bulgaria, Slovacia, Cehia sau Ungaria.
Din raport rezultă că deşi şomajul a crescut în 2009, productivitatea muncii a scăzut, atât pe angajat cât şi pe oră.
„Scăderea productivităţii muncii în 2009, în pofida creşterii puternice a şomajului, arată că restructurarea economiei s-a realizat, în sectorul privat, acolo unde a fost mai facil – resursele umane, dar că ea nu a fost şi suficientă. Rămânerea economiei româneşti pe un trend negativ în 2010 este şi consecinţa unei abordări strategice defensive. Chiar dacă în unele sectoare reducerea personalului era necesară, această măsură nu este şi suficientă”, se mai arată în raport.