Boagiu: România şi Slovacia vor constitui un grup de lucru în infrastructură

Anca Boagiu, infrastructura romania

Potrivit unui comunicat MTI, în cadrul întâlnirii desfăşurate în marja Summitului Dunării găzduit de România, au fost abordate probleme de pe agenda bilaterală, precum şi teme legate de politica europeană în domeniul transporturilor.

 

Cei doi miniştri s-au referit şi la importanţa Strategiei Dunării iniţiate de România şi Austria, opinând că implementarea proiectelor concrete din cadrul Strategiei reprezintă o datorie a statelor semnatare în primul rând.

 

Ministrul Figel şi ministrul Boagiu au convenit înfiinţarea unui Grup de lucru româno-slovac în domeniul transporturilor. ‘Succesul Strategiei Dunării demonstrează că statele recent aderate la UE pot contribui major la desenarea agendei europene, atunci când o fac concertat şi raţional. În 2011 rolul statelor din Europa Centrală şi de Est în ecuaţia UE va cântări şi mai mult odată cu deţinerea Preşedinţiei UE de către Ungaria în primul semestru al anului, şi de către Polonia în al doilea semestru. Domnul Figel a fost comisar european cinci ani de zile şi agreează acest mod de lucru în care două sau mai multe state cu interese similare discută permanent pentru coordonarea poziţiilor’, a conchis ministrul Anca Boagiu.