Money.ro

Boagiu: Vom avea taxă de autostradă atunci când vom avea autostrăzi terminate

autostrazi, Boagiu, taxa de autostrada

Ministrul a fost întrebat, vineri, la şcoala de vară a PDL, de către un tânăr membru democrat-liberal, dacă vom avea taxă de autostradă. Boagiu l-a întrebat pe tânărul respectiv: „Ai fost în străinătate? Ai plătit pentru autostradă?”, iar după ce a primit un răspuns afirmativ, ministrul a completat: „Dragi colegi, aşa cum în toată lumea, în toate ţările, se plăteşte taxă de autostradă pentru mentenanţă, pentru întreţinerea ei, se va plăti şi în România când autostrăzile vor fi construite. În acest moment nu avem aceste taxe puse, dar când reţeaua pe Coridorul 4 va fi gata vom avea şi noi taxe de autostradă pentru că altfel nu ai bani să întreţii reţeaua de autostrăzi. Deci, este o chestiune absolut normală. (…) Dacă tot suntem europeni atunci să fim până la capăt”.

 

În prezent, şoferii care circulă cu maşina pe Autostrada Soarelui – A2 – de la Bucureşti la Cernavodă achită o taxă de cinci lei pe autoturism, aceasta fiind o taxă pentru trecerea podului de la Feteşti.

 

Anca Boagiu a mai declarat că tronsonul Sibiu – Piteşti nu are finanţare în prezent şi urmează să fie lansat într-un parteneriat public-privat.

 

„În ceea ce priveşte tronsoanele de autostradă, excepţie face tronsonul de la Sibiu la Piteşti, cel care nu are finanţare, urmează să-l lansăm în parteneriat public-privat, pe tronsoanele pe care le-am lansat până în prezent pe Coridorul 4, deci fără Sibiu – Piteşti, proiectarea este gata, în septembrie toţi contractorii să înceapă să şi lucreze. Termenul de finalizare al tronsoanelor de autostrăzi, exceptând Sibiu – Piteşti, este 2013. Sibiu – Piteşti, dacă totul merge bine şi identificăm investitori care să vină în parteneriatul public-privat, atunci ar trebui să fie gata în anul 2016, acesta este termenul estimat pe strategiiile de la minister. Tot în parteneriat public-privat urmează să fie realizat şi Comarnic – Braşov”, a afirmat ministrul Transporturilor.

 

Boagiu a menţionat că în prezent sunt în lucru peste 270 de kilometri de autostradă şi speră ca aproximativ 100 dintre aceştia să fie finalizaţi până la sfârşitul anului.

 

„Astăzi sunt în execuţie 273 de kilometri de autostradă, preconizăm ca la sfârşitul anului să depăşim 100-125 de kilometri dacă se mişcă şi cei dinspre Ploieşti”, a mai spus Boagiu.

 

Anca Boagiu a participat, vineri, la şcoala de vară a PDL, care se desfăşoară între 1 – 4 septembrie la Eforie Nord.